Viața după divorț sau cum umpli golul creat

Nu am vrut să sune ca un articol tipic, ce-l găsești pe toate blogurile. Nu vreau să îți spun că după divorț e bine sau e rău. Totul depinde de tine. Viața după divorț este fix așa cum era viața înainte de căsătorie, în general. Dacă era tristă, ei bine, va reveni la a fi tristă. Dacă era veselă, atunci cu atât mai bine știi ce ai de făcut.

În general, după o relație de lungă durată, fie ea cu acte sau nu, simți nevoia să îți găsești pe cineva. Nu suntem făcuți să fim singuri. Hainele ei sau ale lui lăsate prin casă, două periuțe de dinți în baie, flori sau alte lucruri ce nu le-ai fi afișat prin casă, mai multe tipuri de mâncare în frigider, poze cu voi doi împreună… toate astea dispar, ca prin minune, și lasă un gol pe care doar tu ești în măsură să-l umpli.

Viața după divorț: ce obții după

Am fost la un pas de divorț de Ela. Uite-așa eram, la muchie, mă-nțelegi? Eram așa aproape. Nu am înșelat-o, dar era să-mi dea papucii. Era cât pe-aci. M-am purtat aiurea, am vorbit aiurea, amândoi am greșit, asta e clar, căci dacă nu greșea ea, nu aș fi ajuns nici eu să mă port așa.

Oricum, am mai avut noi o tentativă de despărțire când nu eram împreună, și o bănuiam că se folosește de mine și că e cu mine doar din confort, căci de fapt inima ei era la altcineva. Sau la mai mulți. Credeam că mă minte, că sunt o relație toxică pentru ea. Aiurea, oricum. Atunci chiar am fost despărțiți o perioadă, și am simțit așa un gol de parcă nu era adevărat.

Acum, chiar dacă o hârtie mă leagă de Ela, cred că dacă am divorța aș experimenta, mai întâi, aceeași senzație ce am avut-o atunci când ne-am despărțit.

Viața după divorț sau după despărțire, mai ales dacă ați fost mult timp împreună, e aiurea, îți zic sigur. Ține de adaptare și de a te re-obișnui cu tine, persoana de dinainte. Ce obții după divorț:

  • mai mult timp liber,
  • mai multe gânduri care te copleșesc (mai ales noaptea),
  • mai multă singurătate – mai ales dacă toți prietenii tăi sunt în relații,
  • mai multe momente în care privești sec, în gol,
  • ești mai distras/ă, parcă simți că deschizi ochii pentru prima dată după mult timp, ca să observi alte persoane,
  • o nevoie mai mare de a fi cu cineva decât înainte.

Vorbesc nu doar în numele celui care a inițiat divorțul, ci și în numele „victimei”. E nasol să fii de ambele părți, crede-mă. Chiar dacă ești sigur/ă pe decizia luată și te bucuri că „ai scăpat de acolo”.

Viața după divorț: cum umpli golul

Un lucru e cert, toate sentimentele de mai sus, tot ceea ce obții, se transpune într-un mare gol în inima ta. Chiar dacă ai urât persoana aia, sau ai iubit-o, rămâi cu mult spațiu liber.

Sfatul meu? Umple acel spațiu cu ce te face fericit/ă. De la lucruri simple – citit, croșetat, seriale pe net, jocuri pe PC sau consolă, ieșiri cu prietenii, cursuri de dans sau whatever. Profită de șansa ce ți s-a dat, căci s-ar putea să nu mai ai alta. O căsnicie consumă mult timp, cel puțin noi, bărbații, știm doar cât scroll dăm pe Facebook atunci când nevestele se pregătesc să iasă din casă. Sau sunt la magazinele de haine. Sau mai știu eu ce fac.

E normal să te cuprindă și sentimente de dor față de acea persoană, dar încearcă, pe cât posibil, să vezi trăsăturile frumoase în alte persoane care îți ies în cale, fie că sunt prieteni sau familie. Uite-te mai mult după persoane de sex opus, nu te mai gândi că ai putea înșela, căci divorțul asta înseamnă: s-a rupt actul, s-a rupt legătura. Nu mai e nevoie să stai să suferi pentru ceva ce a fost, ține capul sus și concentrează-te la ceva ce va fi – și încă nu este.

Cum găsești repede pe cineva

Tu chiar crezi că o să-ți zic cum găsești o relație? Un one night stand? Mai gândește-te, viața după divorț este o șansă oferită ca să petreci timp cu tine, să faci ceea ce (poate) nu apucai să faci în căsnicie. Așa că, ieși cu persoane de sex opus, dar nu îți seta speranțe de la nimeni.

Ieși cu cineva, chiar dacă sunteți doar prieteni. Deschide-te, vezi dacă există potențial acolo. Încearcă să te deschizi și să comunici cât mai mult cu persoanele apropiate, dar fără așteptări de la ele. Nu te gândi că vor fi acolo pentru tine la miezul nopții dacă ți-e teamă să dormi singur/ă. Însă, gândește-te că sunt acolo, să te asculte, și să te încurajeze. Este un mod de a fi alături de tine, de a te face să te simți, din nou, important/ă.

Dacă vrei să intri rapid într-o altă relație, tot ce îți rămâne de făcut este să te implici în cât mai multe activități. Preferabil, activități care îți plac – de exemplu, nu te apuca de dans doar că vei cunoaște femei sau bărbați acolo, dar să nu îți placă dansul. Căci apoi poate vei reuși să cucerești pe cineva, dar nu prezintă potențial de relație căci nu ați pornit pe un fundament comun.

Mergi de exemplu la un concert rock, unde poți cunoaște persoane cu aceleași interese ca tine. Sau la o convenție de arhitectură, sau poate la un show de stand up. Strânge o gașcă de prieteni și faceți escapade în locuri care îți plac și ție, și lor. Cu siguranță se va ivi oportunitatea, acolo de unde nu te-aștepți.

Este și online o variantă, să intri în vorbă cu diverse persoane, mai ales dacă ești bărbat, căci acolo de regulă masculii fac primul pas. Există aplicații de dating pe care le poți folosi, dar dacă de exemplu nu ești într-un oraș mare, șansele scad. Merită încercat, dar ține cont că e posibil să cunoști persoane care nu sunt potențial de relație, acolo. Ține cont de asta!

N-am zis nimic de copii…

Viața după divorț lasă un gol greu de umplut, dar cu timp și răbdare se poate. Nu am zis că ați avea sau nu copii, în momentul divorțului. Dacă aveți copii, e clar că treaba se complică, însă puteți desfășura divorțul într-un mod în care să nu impactați copiii. Cel mai important lucru: nu vă certați în fața lor, nu vă contraziceți, măcar de dragul lor, fiți zen. În rest, totul depinde de voi.

Sfatul meu – dacă ați divorțat și aveți copii, rămâneți prieteni. Ieșiți cu ei, amândoi, mergeți în vacanțe, pe cât posibil poate și cu actualii soți / soții, nu vă dușmăniți și nu vă purtați ca niște copii. Rămâneți în relații bune, de dragul copiilor voștri.

Citește mai departe și am divorțat și cred că vrea să ne împăcăm. Sper să vă ajute!

Articole recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *