Am încercat multe lucruri ca să pot scăpa de ejacularea precoce, de la abstinență la pastile de potență. Și printre soluțiile eficiente s-a numărat și tehnica start-stop. Cred că am auzit de ea și când eram adolescent, însă am pus-o în practică destul de târziu.
Nu-mi dădeam seama că poate nu practic masturbarea corect. Dar ce-i drept, știam atunci că unicul meu scop era plăcerea. Dar masturbarea incorectă este una dintre lucrurile care te fac să ejaculezi precoce. O să îți detaliez mai jos tot ce am învățat eu și cum să pui și tu în practică.
Ce este tehnica start-stop și la ce te ajută
După cum îi spune și denumirea, tehnica start-stop e o metodă de masturbare prin care să înveți să controlezi ejacularea. Sună SF? Hai că nu e. Eu am povestit cu Ela despre treaba asta și i-am zis că vreau să încerc. Doar ce aveam de pierdut, nu?
Inițial am zis că poate ar fi mai bine să încerc singur. Și am citit despre cum trebuie să procedez și cam cum aș putea să îmi dau seama dacă fac bine ce fac.

Am început să mă masturbez fără vreun lubrifiant și mă concentram pe erecție. Eram atent și la senzația de plăcere și de excitare, însă nu mă lăsam copleșit de ea, ca să nu mi se lase sau să ejaculez. Apoi, am început să cresc ritmul ușor, iar când am simțit că îmi vine să îmi dau drumul, m-am oprit și am luat mâna de pe penis. Am așteptat să se ducă senzația și apoi am continuat. Cred că m-am oprit din masturbare timp de vreo 2 minute maxim.
Este important ca atunci când ajungi la partea cu „stop”, să elimini orice fel de stimul. Și ca să nu riști să te fi dus prea departe și să ejaculezi incontrolabil, îți recomand să te oprești atunci când dai de senzație prima dată.
Iar tot procesul ăsta e bine să îl repeți cam de încă 2 ori, în funcție de cât de sensibil ești. Vei vedea că a doua și a treia oară îți va veni să ejaculezi mult mai rapid. Și cu timpul, tot procesul va deveni mai ușor de făcut. Pe măsură ce devii mai obișnuit cu senzația, vei putea controla mai ușor ejacularea.
Experiența mea: m-a ajutat tehnica start-stop?
Nu mă așteptam să fie soluția-minune sau cel mai bun tratament pentru ejacularea prematură. Am plecat de la premisa că dacă voi vedea rezultate, bine, dacă nu, măcar simt plăcerea 🙂 .
Și nu o să mint, mă descurcam ceva mai bine pe controlul ejaculării. Cea mai clară parte era faptul că îmi puteam da seama cam cât aș mai rezista. Cu tehnica start-stop am reușit să fiu mai atent la mine și la ce simt.
După câtva timp, am încercat să folosesc tehnica și cu lubrifiant. Un pic mai greu, sincer. E o varietate mai mare de senzații și ajungi mult mai repede de punctul în care îți dai drumul. Am reușit cumva să stăpânesc și asta. Testul suprem a fost masturbarea făcută de Ela. Mi-am zis că dacă reușesc să n-o mânjesc, am câștigat.

Per total, aș zice să e o tehnică destul de utilă și dacă o aplici și pe mai târziu, în partide, te mai ajută. Eu zic că am mai salvat câteva minute. Dar nu înseamnă că masturbarea asta controlată te scapă de problemele psihologice legate de potență.
Și nu înseamnă că tehnica start-stop nu vine și cu dezavantaje. Citisem că dacă o folosești mult timp, este posibil să îți înveți penisul să piardă din erecție atunci când ajungi la ejaculare sau la prea multă excitare. Și într-o partidă cu femeia ta, fie se lasă penisul când faci sex, fie ajungi și să ejaculezi fără erecție. Îți zic eu că niciuna nu e faină.
Sfatul și secretul meu este să faci treptat și să te aștepți la rezultate mici. Să fii foarte atent la ceea ce simți, să nu te lași copleșit de senzație și să încerci pe cât posibil să îți menții erecția.
Ce poți face ca să scapi de ejacularea prematură
Înainte de tratare, trebuie să vezi de ce apare ejacularea precoce și ce afecțiuni sunt în spatele ei. Că e vorba de probleme fizice sau psihologice, e clar că îți afectează viața și trebuie să faci ceva în legătură cu asta. Nu vrei să ajungi să te confrunți cu ejacularea precoce netratată.
Îți recomand să îți faci toate controalele necesare și să vorbești cu medicul androlog despre ceea ce experimentezi. Te sfătuiesc să nu te dai în spate de la analizele de infertilitate și analizele de potență. Pe mine m-au liniștit când mă tot întrebam dacă pot să am copii dacă am disfuncții erectile.
Pentru mine, cel mai bun ajutor pentru ejacularea prematură au fost pastilele de potență. Am și încercat destule și chiar pot să spun care sunt bune și care nu. Sau cel puțin, care au mers la mine. Am tot povestit despre toate aici pe blog și n-ar strica să vezi și tu ce am experimentat eu cu nevastă-mea. Și ca să îți dau un hint, pe câteva le-am inclus în clasamentul cu cele mai bune pastile de potență.