Sfaturi pentru a începe o relație

Ești sătul de întâlniri care nu duc către nimic? Burlăcia e faină dar te cam saturi la un moment dat. Dacă ești așa cum sunt eu, după ce umbli din floare-n floare o să simți nevoia să guști din același polen pentru mai mult decât o seară.

Și chiar nu contează la ce vârstă se întâmplă asta. Cunosc bărbați care au început o relație la 16 ani și sunt cu aceeași fată la mai bine de 20 de atunci. Sigur, la început nu se gândea el că o să rămână cu ea. Dar, își dorea o relație și așa a ieșit. Mai știu și băieți care au stat 10 ani cu una, s-au despărțit și după au cunoscut pe altcineva. Și în 3 luni făceau nunta.

Nu o să-ți zic că toate relațiile se termină bine. Nu. De multe ori sunt divorțuri. Certuri nasoale rău. Partaje, copii care suferă. Dar, dacă nu te bagi cu capul înainte nu ajungi nicăieri. Și, după cum ziceam, ți se cam ia să tot fugi după una și după alta.

Așa că, ce să faci pentru a începe o relație? Îmi place să te văd ca pe un prieten. Și o să-ți dau câteva sfaturi pe care aș fi vrut să le primesc și eu la un moment dat.

Sfaturi pentru a începe o relație: ce să faci și ce să nu faci

Ești sigur că vrei o relație?

Înainte de toate, te întreb iar: ești sigur că vrei o relație?

Mulți bărbați se bat cu pumnii în piept dar când dau de greu fug de rup pământul. Păi, măi băieți, la ce vă așteptați? Doar la gemete în dormitor, plimbări și seri cu prietenii?

O relație e complicată. Necesită implicare și nu doar din partea ta sau a ei. Amândoi trebuie să vă zbateți și să o scoateți la capăt atunci când e groasă – nu te gândi la prostii că nu e cazul.

Așa că, înainte de a urma orice alt sfat, gândește-te de două ori. Îți place viața ta de acum? Fără griji, fără bătăi de cap? Fără una care te freacă la cap când are ea chef? Atunci, stai departe de o relație, cel puțin pentru un moment. Mai copilărește.

Dacă ești dispus să faci și compromisuri să știi că nu e dracul așa de negru. Viața de cuplu e faină. Fiecare problemă vă apropie și fiecare impas vă face mai puternici. Și, dacă nu o dai în bară, o să te iubească mult și bine.

Ce aștepări ai de la o relație?

Tu ce vrei de la o relație? Te întreb asta pentru că e bine să știi unde vrei să ajungi. Stai liniștit, realitatea te va surprinde mereu. Dar e bine măcar acum, la început de drum, să-ți faci un plan de bătaie.

Dacă nu știi ce așteptări ai de la relație, cum naiba o alegi pe ea? Știu, de multe ori nu o alegi tu, ci se întâmplă pur și simplu.

Chiar dacă, să zicem că te-ai trezit în ceva ce promite a fi o relație, perioada de început o să-ți ofere câteva indicii despre ce o să urmeze. Și dacă nu îți place ce se întâmplă, acum e momentul să fugi.

Crede-mă, la început de relație e momentul cel mai bun să-i dai viteză. Altfel, o să-ți fie din ce în ce mai greu. Obișnuința e cea care o să-ți pună bețe-n roate. Și o să te gândești mereu că e mai bine cu ea decât singur. No, dacă îți vine în cap ideea asta să știi că deja e prea târziu. Ești nefericit și la fel e și ea. Și o să vă meargă din ce în ce mai rău.

Dar de la o fată?

Hai să zicem că ai în cap cam cum vrei să fie relația. Pe ea ți-o imaginezi? Nu că arată bine, că întoarce privirile altora pe stradă. Cum e ea în relația cu tine?

Vrei să fie iubitoare, distantă, supusă, orgolioasă, geloasă?

Crede-mă, temperamentul și personalitatea ei vor influența decisiv relația cu tine. Ea te va schimba, fie că vrei asta, fie că nu. Acum, contează să te schimbi într-o versiune mai bună a ta. Și tu să-i oferi ei aceeași oportunitate.

Dacă temperamentele voastre se bat cap în cap, e mai greu. Dacă tu ești super orgolios și ea e la fel, va fi nasol. O să vă cam certați și nimeni nu o să lase de la el. Și ăsta e doar un exemplu, așa că ai grijă la ce alegi.

Cucerește-o cu tact

Bun, să zicem că ai cunoscut-o deja. Sau că v-ați și sărutat pătimaș. Pe net, la chef, seara în oraș. Nici nu mai contează cum s-a întâmplat.

Că ați ieșit sau că deja v-ați văzut și dezbrăcați, chiar nu înseamnă nimic. Nu asta e o relație.

Nici măcar nu ai cucerit-o încă.

Așa că, încearcă să o cunoști mai bine. Interesează-te cât poți de ea. Bine, nu o sufoca. O să-ți dai seama cât de des e bine să vă vedeți, cât să aștepți până când să o suni și tot așa.

Doar să fii atent la toate semnalele pe care ți le trimite. Bărbații care nu reușesc să stea mult cu o femeie sunt lipsiți de tact. Se uită la 3 filme proaste și citesc 2 articole de pe net și deja se cred mari masculi feroce.

În relație nu e așa. Trebuie să fii atent la tot ce se întâmplă și să te adaptezi. Nu există o rețetă pe care să o urmezi. Doar să te prinzi dacă și ea vrea să rămână cu tine sau nu. 

Pe măsură ce timpul trece lucrurile vor deveni din ce în ce mai faine.

Ai răbdare

Ai reținut cum am încheiat mai sus, da? Pe măsură ce timpul trece.

Așa că, sfatul meu cel mai de preț: ai răbdare!

O relație se mișcă greu. La început e ca naiba. Asta după ce trece partea aia faină când sunteți înnebuniți unul după altul.

Posibil să vă certați din toate prostiile. Reproșuri despre prieteni și prietene și că nu a răspuns la mesaj și a dat doar cu seen.

Dar, cu răbdare se rezolvă. După cum ți-am zis, toate certurile pleacă de la niște prostii. Așa că, nu e nimic grav.

Cu discuții ce par interminabile se ajunge și la consens. Și împăcările, de cele mai multe ori, sunt de povestit nu alta!

Fă compromisuri

Sfatul meu e să faci compromisuri. Lasă din orgoliul tău de bărbat adevărat. Doare la început, dar nu pierzi nimic. Asta dacă fata e ce trebuie și tu chiar vrei relația aia.

Desigur, compromisurile sunt pentru lucruri mărunte. Nu renunța la valorile tale. O să aprecieze atunci când îi demonstrezi că ai avut dreptate dar te va taxa dacă o dai pe lângă.

Poți să-i schimbi mentalitatea, dar e bine să o lași și pe ea să-ți mai schimbe din nebunie. Ideea e că trebuie să fii ceva mai maleabil. Nu mai ești de capul tău și fiecare decizie pe care o iei va afecta relația.

Dacă iei decizii proaste ce crezi că se va întâmpla?

Arată-i că ești bărbat

Ți-am spus deja. E bine să faci compromisuri dar nu oricum.

Și fără să fiu misogin sau așa ceva, dar chiar trebuie să-i arăți că ești bărbat. Femeile sunt mai sensibile prin natura lor. Au nevoie să fie protejate, să se simtă în siguranță și iubite.

Fii tu bărbatul care-i oferă siguranța de care are nevoie. Impunător când trebuie, iubitor în rest.

Condu din umbră și arată-i că ești bărbatul de care s-a îndrăgostit

Chiar și după ce ai cucerit-o nu trebuie să te culci pe o ureche.

Multe relații se termină prost tocmai pentru că el nu mai e bărbatul de care ea s-a îndrăgostit.

Găsește mereu metode prin care să reaprinzi pasiunea. Nu lăsa rutina să te arunce pe tine în brațele alteia sau pe ea în pantalonii altuia.

Plecați în vacanțe, fiți activi în dormitor pentru că pe acolo trece fericirea în cuplu.

Îngrijește-te și asigură-te că arăți mereu bine. Fă-o geloasă dar nu exagera. Un bărbat dorit de altele va fi apreciat și de cea de lângă el, atâta timp cât nu calcă strâmb.

Cam acestea sunt sfaturile pentru a începe o relație. Ți le-am spus pentru că te vor ajuta mai bine să înțelegi dacă chiar ești pregătit să faci pasul spre o relație de lungă durată care să se termine cu o căsnicie fericită.

Dar despre multe altele o să mai discutăm noi pe blog. Până atunci, te salut!

Articole recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.