Semne clare că vă îndreptați spre divorț

Până și cuvântul în sine pare greu de pronunțat și de digerat, nu mai zic de senzația de apăsare și suferința atrasă după ea. Unii oameni se consolează prin iluzii. Cred că ai auzit de multe ori spunându-se: Nu mai divorțăm acum după atâția ani. Iată câteva semne că vă îndreptați spre divorț, pe care e bine să le știi din timp.

Însă durata lungă a unei relații nu are nicio legătură cu ruptura dintre cei doi parteneri sau golul care se creează între ei. Dacă nu este întreținută cum trebuie, o relație lungă poate fi doar una de obișnuință și comoditate. Practic, colegi de apartament, pe viață.

Separarea însă, nu este un capăt de lume și există viață și după divorț. Dar înainte de a ajunge acolo, hai să ne gândim puțin cum s-a întâmplat asta, că doar nu s-a trezit unul dintre voi într-o dimineață, cu fața la cearceaf, zicând că nu mai poate și vrea să dea cu piciorul la ani de căsnicie.

Este firesc ca toată povestea să aibă legătură cu multe lucruri mărunte, care adunate, au produs o ruptură fără cale de întoarcere. Și în continuare o să-ți prezint câteva semne pe care le consider esențiale.

Viața intimă a devenit o rutină

Dacă la început nu mai știați cum să „botezați” fiecare cameră și ce nebunii să mai încercați, acum totul se întâmplă programat, rar și fără vlagă. Abia vă mai priviți în ochi (poate fiecare se gândește la altcineva) și încununați momentul cu întoarcerea grațioasă spate-n spate și noapte bună!

Certuri non-stop sau prea rare

Da, da, ai citit bine. Mai puține certuri nu înseamnă neapărat mai bine. Pentru că în acest caz, vorbim de instalarea indiferenței în relație și atunci… cam greu e să revii pe făgașul normal și să-ți dorești să repari. Pur și simplu nu-ți mai pasă. În cazul în care sunt multe certuri și pe același motiv, ăsta e un semn clar. Dacă nici după atâția ani nu ați reușit să vă rezolvați problemele, atunci boală lungă, moarte sigură.

Infidelitatea

Acesta este un subiect sensibil, dar trebuie să recunoaștem. Sunt multe cupluri care se confruntă cu acest lucru. Fie au înșelat amândoi, fie doar unul, trădarea doare și nu se poate șterge ușor cu buretele. Dimpotrivă mereu va plana suspiciunea între voi și astfel distrugeți spiritul relației voastre. Poate chiar tu ai înșelat și continui să cazi în păcat, atunci trebuie să te aștepți că nu mai poți salva căsnicia. Dacă era cu adevărat fericită în relație, aventura nu ar fi fost din capul locului.

Lipsa compromisurilor

Sunt foarte mulți oameni care cred că dacă faci un compromis ești mai slab în ochii celuilalt. Atenție, am zis compromisuri, adică din partea amândurora, nu unul slugă și altul stăpân pe plantație. Dacă egoismul și aroganța vă țin pe loc în a fi oameni, atunci e mai bine să puneți punct înainte să vă răniți pe voi și pe copiii voștri.

Stați împreună de dragul copiilor

Pe cât sună de frumos în principiu pe atât de mult rău face. La nașterea lor, ei au devenit centrul universului vostru. Atunci când au plecat de acasă e firesc să apară tensiuni, nemaiștiind să vă purtați unul cu celălalt sau cum să stați doar în doi. Dar aceste lucruri se reînvață.

Dacă însă, tensiunile existau deja, un copil nu va vindeca problema, de multe ori o va adânci. Iar dacă stați împreună de dragul lui, nu faceți vreun favor. Frustrarea dintre voi va crește, iar copilul va fi nevoit să fie martor a numeroase discuții, a unor părinți care abia se tolerează și nu sunt niciodată de acord.

Va învăța să rămână în relații toxice. Asta în loc să pună capăt la momentul oportun pentru o nouă șansă la fericire. Mai mult decât atât, mai puternică decât dorința de mami și tati împreună este dorința de mami și tati fericiți. Cu timpul vor înțelege asta.

Timpul petrecut separat este mai bun

Acest semn este la fel ca în cazul oricărei alte despărțiri. În momentul în care vă simțiți mai liberi și mai bine pe cont propriu este clar că sunteți într-o relație fără viitor. De aici și până la a face toate lucrurile separat este doar un pas.

Eu nu sunt adepta divorțurilor, dimpotrivă pentru mine, jurămintele făcute la cununie înseamnă foarte mult. Însă, uneori lucrurile nu merg așa cum ne dorim noi. Eu vă recomand să stați de vorbă, să vă ascultați pentru a înțelege și eventual să încercați și terapia pentru cupluri. Fiți curajoși și nu abandonați decât în momentul în care știți că ați încercat totul.

Dar nu uitați, fiecare are dreptul la fericire!

Articole recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *