Semnele care îți spun că trăiești într-o relație toxică

Te întrebi dacă ai ajuns să trăiești într-o relație toxică? Ți se pare că el îți fură toată plăcerea de a trăi și simți că te sufoci permanent?

Draga mea, dacă ai ajuns să te întrebi așa ceva, cel mai probabil răspunsurile nu vor fi pe placul tău.

Dar, lucrul cel mai important este acela că îți dai seama că situația în care te afli nu mai poate continua. Este timpul să te gândești și la binele tău, să mai uiți de toate sacrificiile pe care le-ai făcut pentru relația voastră.

Pentru că, din păcate, sunt situații când totul chiar nu este roz.

Ce este o relație toxică

Relația toxică e aceea în care partenerul tău este mereu nemulțumit. Nemulțumit de tine, de ceea ce faci, de ceea ce spui, de ceea ce gândești.

Iubirea toxică e aceea care nu este împărtășită. Tu îl poți iubi la nebunie și el poate profita de pe urma slăbiciunii tale. Pur și simplu se folosește de dragostea ta pentru a te manipula și pentru a face din tine orice își dorește el.

Știu că sună dur. Dar aceasta este realitatea. Și chiar nu vreau să suferi. Oricât de greu ți s-ar părea să ieși dintr-o relație toxică, nu este niciodată prea târziu. Așa că, privirea sus, șterge lacrimile și privește plină de curaj spre viitor.

Află și cum îl respingi politicos, dar definitiv.

Cum îți dai seama că trăiești într-o relație toxică

Ți-am spus, dacă îți pui întrebări, deja ai jumătate din răspunsuri. Dacă totul ar fi bine, cu siguranță nu ai căuta informații despre relații toxice.

Relația care suge toată seninătatea din tine se vede de la distanță. Doar că tu nu ai avut timp de asta.

Tu ai fost mereu agresată. Nu, nu e neapărat să fie o agresiune fizică. Deși dacă se întâmplă așa ceva, fugi repede și solicită ajutor.

Partenerul te poate agresa și prin comportament. Prin minciunile pe care ți le spune. Prin vorbele grele pe care ți le aruncă și prin acuzele pe care ți le aduce. Sentimental vorbind el nu este implicat în relația voastră. El doar se folosește de tine și vede în tine un loc în care își poate descărca frustrările. Așa că, fii atentă la semnele care îți spun că se folosește de tine.

Sigur, dacă el are probleme de încredere sau altele similare, puteți recurge la terapie. Sunt cazuri în care se poate ieși dintr-o relație toxică împreună. Contează foarte mult să își dorească și el acest lucru. Să conștientizeze că are anumite probleme și să fie pregătit să le rezolve.

Dar, dacă nu poți rezolva prin comunicare sinceră, atunci e cazul să pleci.

Cum ieși dintr-o relație toxică

Așteaptă-te la ce e mai rău. Să insiste să rămâneți împreună. Să te caute non-stop. Să te amenințe și să încerce să te intimideze.

Tu rămâi fermă. Gândește-te doar la momentele prin care ai trecut. Ține minte că e greu să schimbi un om, mai ales dacă el nu își dorește să fie schimbat. E ușor să spui că de mâine totul va fi bine când, de fapt, mergi din rău în mai rău.

Așa că, spune-i că s-a terminat. Rupe orice legătură cu el. Nu vorbi prin mesaje, nu-i răspunde la telefon. Șterge toate pozele cu el și, dacă poți, găsește-ți rapid pe altcineva. Nu trebuie să fie neapărat ceva serios. Dar să ai un ajutor prin care să depășești momentul critic și prin care să-i arăți și lui că nu mai e cale de întoarcere.

Nu uita, dacă lucrurile degenerează, apelează la ajutor. Nu sta cu impresia că trebuie să lupți singură. Mai greu e primul pas. După, vei vedea cât de mulți oameni sunt gata să te ajute și să te susțină. Curaj, draga mea.

Articole recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *