Dragostea cu sila nu se poate. Semne că se distanțează de tine

Cel mai greu într-o relație este atunci când, din norișorii mici și pufoși roz, mai rămân doar câteva ecouri.

Te-ai întâlnit cu el și ai simțit de la început că veți fi împreună. Se pare că mergeți mereu în aceeași direcție, sunteți pe aceeași lungime de undă, ba uneori vă completați și frazele. Sunteți mereu de mână, mereu împreună, asortați, ambalați ca dintr-un catalog de cupluri ideale.

Și cui nu-i place perioada asta de început oarbă?

Nu vedeți nici defecte, nici ticuri. Ți se pare chiar amuzant cum glumește tot timpul pe seama înălțimii tale și te tot tachinează. Dar încetul cu încetul ceva se schimbă.

Și asta au observat și prietenii lui care sunt mai rezervați. Înainte erați chemați la toate petrecerile, acum parcă doar el își mai rupe din timp să se vadă la o bere cu băieții la care tu nu ai acces, că doar ai fi singura fată. Dar tu simți că este mai mult decât atât.

Ești îndreptățită să-ți pui semne de întrebare, că doar nu putea să se schimbe chiar la 180 de grade față de persoana pe care ai cunoscut-o. Vali și cu mine ne-am despărțit doar din neînțelegeri pe moment, dar nicio clipă nu ne-am distanțat cu adevărat unul față de celălalt. Însă am prietene, nu multe, dar cu suficiente povești de viață. Așa că le-am chemat pe toate la o cafea și am încercat să ajungem la o concluzie:

Care sunt semnele care arată că se distanțează?

Primul lucru care ne-a venit în minte este cumva intuitiv: petrece tot mai mult timp departe de tine. Bine, bine, o să zici, dar poate e doar ocupat. E just că fiecare dintre noi avem și alte atribuții, însă atunci când omul de lângă tine nu-și mai face deloc timp pentru voi, este clar că a intervenit ceva care i-a schimbat felul în care se raportează la relația voastră.

Tot în acest mod se observă și o anumită distanțare emoțională. Dacă până acum stăteați până dimineața la povești, iar acum e mereu obosit sau are de lucru înseamnă că partenerul tău vrea să-ți transmită ceva. Îndepărtarea se face în pași mici, așa că fii atentă la modul în care te privește, timpul pe care ți-l alocă, gesturile de afecțiune, dar și conversațiile pe care le aveți.

Cum poți fi sigură că relația e pe sfârșite? Cu cât comunicarea voastră se rezumă mai mult la chestiuni care țin de rutina zilnică, planurile de viitor lipsesc cu desăvârșire, iar discuțiile profunde avute la un pahar de vin au fost înlocuite cu: „Unde mi-e cămașa?”.

O prietenă a menționat și criticile. Și e adevărat. Cu cât sunt mai multe reproșuri, discuții inutile, certuri pornite din cele mai banale aspecte, acolo s-a produs o ruptură. Ți-aș spune să nu mai iei în seamă toate certurile, dar trebuie să vezi cum decurg și înspre ce vă îndreptați.

De cele mai multe ori, e greu să renunți, chiar dacă relația nu mai merge de câteva luni. Și atunci proiectezi asupra celuilalt ce gândești. Să nu te mire dacă partenerul tău te va acuza că tu te-ai distanțat și nu mai ești cea de care s-a îndrăgostit.  

Despărțirea e dureroasă

Însă, ce-i de făcut când bărbatul renunță la tine?

Ei bine, îți ești datoare măcar să afli motivul. Știu, e greu și ți-e teamă de ceea ce ai putea descoperi, dar o discuție sinceră te va ajuta să te vindeci mai repede, dar îți va oferi și puterea necesară de a o lua de la capăt, de a fi mai atentă în următoarea relație.

Asigură-l că-i respecți decizia. Te rog, nu deveni una dintre femeile lipitori care se agață cu ultimele forțe de un individ. Așa vei reuși doar să-l îndepărtezi și mai mult și să-i oferi satisfacția că tu fără el ai fi pierdută și nu e cazul.

Așa că ieși, simte-te bine, distrează-te, demonstrează-i că tu rămâi aceeași femeie puternică și demnă, iar atitudinea lui demonstrează că oricum nu te-ar fi meritat. Simte-te bine în pielea ta, în sfârșit poți face toate acele lucruri pe care ți le dorești. Ești liberă!

Și mai mult decât atât, și bărbații pot fi nesiguri de indiferența femeilor, așa că poate, la momentul potrivit, vei găsi acel partener care să îți caute compania și să sufere chiar și atunci când mai rămâi în bucătărie 5 minute în plus față de el. 

Articole recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *