Am luat Cialis. Da, o mai zic o dată. Chiar am luat, și nu că am vrut eu, ci la recomandarea urologului. Am scris despre asta în articolul cu păreri despre Cialis. Acolo, mi-am reprodus o experiență groaznică, aceea de după cel mai sever burnout din viața mea, când am suferit de disfuncții erectile.
În momentul respectiv, mi-era dor de un alt supliment, precum EjaControl sau Tianli. Cialis este un medicament pentru tratarea disfuncțiilor erectile la bărbați și se ia pe bază de rețetă. Are la bază o substanță activă numită Tadalafil care este un inhibitor de fosfodiesterază tip 5 (PDE5). Pe scurt, creează un proces chimic în organism, așa că nu e nimic natural la Cialis. Ela a urât medicamentele toată viața ei, fiind nutriționist de meserie, dar în momentul respectiv eram disperați și nu mai știam ce să facem căci nimic altceva nu funcționa.
Iar Cialis a mers la mine… dar după un tratament de 30 de zile m-a lăsat cu sechele. Hai să povestim despre asta.
Reacții adverse Cialis (Tadalafil) conform prospect
Ela e cu prospectele. Ei îi place să le studieze și m-a ajutat să scriu partea asta. Ea a scris un articol dedicat despre prospect Cialis.
Primul lucru ce trebuie luat în considerare la reacții adverse Cialis se referă la concentrație. Există pe piață Cialis cu concentrație Tadalafil de 2,5 mg, 5 mg, 10 mg, 20 mg. Uite aici un pdf de unde poți citi mai multe despre acest produs. Dacă pacientul este predispus la probleme cardiace, hipertensiune sau dacă ia alte medicamente în paralel, e posibil să primească o doză mai mică. Însă, dacă suferă de disfuncții erectile severe, se recomandă de obicei o doză mai mare.
Doar medicul poate alege doza corectă de Cialis pe care o poți lua, în caz de nevoie. Nu există altă variantă, pentru că totul depinde de istoricul tău medical și de severitatea problemelor erectile.
Tabelul complet de reacții adverse Cialis conform prospect este… foarte lung:
- tulburări ale sistemului imunitar – hipersensibilizare,
- tulburări ale sistemului nervos – cefalee, amețeli, accident vascular cerebral, sincopă, migrenă etc,
- tulburări oculare – vedere încețoșată, dureri oculare, defect de câmp vizual, neuropatie optică etc,
- tulburări acustice – surditate bruscă, țiuit în urechi,
- tulburări cardiace – tahicardie, palpitații, angină pectorală instabilă,
- tulburări vasculare – hiperemie facială, hipotensiune și hipertensiune arterială,
- tulburări respiratorii – congestie nazală,
- tulburări gastro-intestinale – dispepsie, dureri abdominale, vărsături, greață,
- afecțiuni cutanate – erupții cutanate, urticarie, dermatită etc,
- tulburări musculo-scheletice – dorsalgii, mialgii,
- tulburări renale și ale căilor urinare – hematurie,
- tulburări ale aparatului genital – erecții prelungite, priapism,
- tulburări generale – dureri precordiale, edeme periferice, edem facial.
Cred că ai înțeles ideea. Probabil vezi doar „tulburări” în fața ochilor, așa cum văd eu acum. Da, prospectul Cialis este destul de cuprinzător, și mai sus am scris majoritatea reacțiilor adverse, în general le-am omis pe cele care sunt foarte rare. În general, pe prospect scrie că majoritatea reacțiilor adverse au fost întâlnite la pacienți cu risc cardiovascular sau care utilizau deja medicamente antihipertensive.
Efecte adverse Cialis pe forumuri
Oamenii nu s-au exprimat într-un limbaj la fel de medical cum este scris pe prospect, însă au vorbit despre diverse reacții adverse pe care le-au avut cu Cialis. În general, la medicamente, e destul de greu să considerăm concludente postările pe forumuri sau comentariile online pe bloguri ale oamenilor care le-au consumat. Asta pentru că nimeni nu scrie, împreună cu reacțiile pe care le-a avut, dacă a respectat contraindicațiile și ce istoric medical are.
Așa că, degeaba citești un comentariu de la cineva care zice că s-a simțit foarte rău după ce a luat o anumită pastilă de potență, când poate a luat imediat după masă, a depășit poate doza recomandată sau are probleme cardiace.
Efectele adverse Cialis de pe forumuri cele mai des întâlnite au fost:
- puls crescut, bătăi ale inimii crescute,
- amețeli și ușoare dureri de cap,
- dureri în capul pieptului,
- stări de greață,
- accelerarea pulsului,
- amețeală (de-asta se recomandă să nu conduci autovehicule după),
- somnolență.
Asta au scris români care au luat Cialis, însă nu a zis vreunul dacă a luat sau nu la recomandarea medicului. Pentru asta intervine următorul sfat.
Nu lua Cialis din farmacii fantomă!
Din păcate, la fel cum există Viagra contrafăcut, așa există și Cialis fals. Așa pretinsele ”farmacii online” cu nume necunoscute comercializează Cialis fără rețetă. Nu cumpăra de la ei. Nu doar că pierzi niște bani, dar riști să-ți pui în pericol sănătatea.

Cialis se ia doar din farmacii avizate, la recomandarea medicului și sub supravegherea lui. Nu există altă variantă. La fel e valabil și pentru Viagra, Levitra, Priligy și alte medicamente pentru potență masculină.
Reacții adverse Cialis (Tadalafil) ce le-am avut eu
Acum am ajuns la partea de care mi-era cel mai frică. Nu mi-a prins bine deloc să iau Cialis, deși m-a ajutat în mod forțat. Eu am avut probleme destul de grave cu potența, căci medicul mi-a recomandat tratament cu o cutie de 4 tablete de 10 mg, iar apoi la două săptămâni distanță mi-a zis să mai iau o cutie la fel.
În timpul în care luam Cialis, mă simțeam, pe bune, ca un zombie. O legumă umblătoare, mereu obosită, încercănată, zici că mă trezeam mahmur în fiecare zi. După primele pastile, n-am prea dormit. M-a durut capul, m-au usturat ochii, mă durea în capul pieptului.
Migrena a persistat, în sensul că mă culcam cu ea, mă trezeam cu ea. Era sâcâitoare. Surdă, dar enervantă. Durerile de spate au reapărut. Înainte le tratasem cu mișcare, ceva exerciții pentru spate, dar se pare că efectul lor s-a dus odată ce am luat Tadalafil.

Pe lângă toate astea, am avut și indigestie. Asta m-a supărat cel mai tare. După ce că eram în ultimul hal, oricum eram deja disperat că după prima cutie aveam o semi-erecție și nu reușeam să duc partidele la bun sfârșit cu Ela, am mai stat mult și pe toaletă. Cred că a fost o dezintoxicare forțată, căci m-am dezhidratat foarte rău. Beam multă apă, mai ales când luam pastila, o luam cu două pahare mari de apă. Mi-a crescut și pulsul. La vremea respectivă, aveam aproape 36 de ani, eram fumător. Atunci a fost momentul de cotitură să zic adio acestui prost obicei.
Tratament cu Cialis. Cum administrezi să reduci efectele adverse
La a doua cutie, eram deja experimentat. Din păcate, suferisem mult, însă am fost foarte motivat când am văzut primele rezultate. O cutie de 10 mg a fost de ajuns să-mi aducă înapoi jumătate din erecție. A doua cutie mi-au adus restul. Și apoi am zis că în viața mea nu o să-mi mai neglijez soția, nu mai sar peste sex, nu mai îmi sacrific sănătatea pentru muncă să intru-n burnout.
Ca să reduci efectele adverse de la Cialis în timpul tratamentului, recomand următoarele:
- Consumă cât mai multă apă. Hidratarea este esențială. Cel puțin 2 litri pe zi.
- Nu consuma alcool în timpul tratamentului. Nu e precizat să nu consumi deloc pe prospect, însă alcoolul poate atrage după sine reacții adverse nedorite.
- Redu consumul de țigări dacă ești fumător.
- Redu consumul de cafele, sucuri cu acid, dulciuri, energizante. Dacă se poate, la zero. Altfel, dacă ești predispus la probleme cardiace și consumi energizante în timp ce iei Cialis, s-ar putea să ți le amplifice.
- Să iei pastilele la aceeași oră, ca să menții 24 de ore între ele.
- Să ai activitate sexuală după primele pastile. Nu vorbesc de masturbare, ci de sex cu o parteneră. Așa poți să-ți consumi energia de la Cialis și să nu refulezi. În plus, chiar vezi efectele în timp real.
Mai bun decât Cialis ce găsesc?
Sincer, depinde ce înțelegi prin „mai bun”. Eu înțeleg un produs neinvaziv, care își face treaba dar nu-ți dă peste cap organismul. Mie mi-a luat cel puțin două săptămâni să îmi revin după tratamentul cu cele două cutii de Cialis 10 mg Tadalafil.
Nu doresc nimănui să treacă prin experiența ce am avut-o eu, așa că nu recomand Cialis. Consider că pastilele pentru potență naturale fără rețetă sunt mai bune pentru că nu-ți provoacă daune în corp. Sigur, nu sunt absurd, dacă ești diagnosticat de disfuncții erectile severe, e posibil să nu te ajute pastilele naturale, ci să ai nevoie de un tratament medicamentos. În schimb, dacă vrei să-ți îmbunătățești performanțele sau cauți un tratament ejaculare precoce care se ia la nevoie, atunci aruncă o privire pe topul cu cele mai bune pastile potență. Alege de acolo ce ți se potrivește și bucură-te de o viață sexuală fără efecte adverse!