Despre miere și beneficiile ei pentru sănătatea generală a organismului știam deja destul de multe. Așa că, atunci când Vali mi-a spus că există miere și pentru potență am fost foarte curioasă să citesc cu atenție despre prospect uPotent.
Țin minte că prima dată când mi-a spus despre uPotent s-a întâmplat în momentul în care nu am reușit să ne simțim bine în dormitor. Vali era stresat că îi vine prea repede și din această cauză tot pierdea erecția. Luase o fiolă Tianli dar aparent nu-și făcuse bine efectul.
La Tianli a ajuns după ce a căutat un produs mai bun decât Maraton Forte. Oricum, după experiența dezamăgitoare a citit păreri uPotent și a aflat cum că mierea e recomandată în special pentru a atinge control pe procesul ejaculării. Exact ce avea nevoie la momentul respectiv.
Eu m-am ocupat, ca de obicei, de partea ce necesită mai multă atenție. Da, ai ghicit. De prospect, ingrediente, administrare și chiar contraindicații. Iată ce am aflat.
Prospect uPotent: administrare și contraindicații
Încă de la începutul prospectului afli că uPotent e foarte bun pentru ejacularea precoce. Se menționează și că funcționează pentru a avea erecții tari și neîntrerupte. La Vali a funcționat, cel puțin pentru câteva ore, avea o erecție constantă.
Mierea pentru potență se găsește la plic sau la borcan. Plicurile sunt bune pentru că îți ajunge conținutul pentru o partidă de plăceri intense. Doar dai conținutul plicului pe gât, fără apă sau alte lucruri ajutătoare.
uPotent se administrează cu 20, 30 de minute înainte de momentele de intimitate. În timpul acesta eu cu Vali ne jucăm puțin. Știi tu, preludiul acela care te face să vrei să rupi hainele de pe el.

Din experiența noastră, uPotent a avut efect chiar mai repede decât se menționează în prospect. Erecția a fost acolo, tare și fermă. Apoi, când am ajuns la penetrare, Vali a stat foarte liniștit. I se citea pe față relaxarea și plăcerea. A scăpat de frica pe care o avea. Mi-a zis cum simte că rezistă și cum simte că e în măsură să decidă când să lase orgasmul să intervină.
După administrare am așteptat să vedem dacă sunt reacții adverse cu uPotent. Dar Vali nu a avut nicio manifestare. Poate era cam roșu în obraji, dar eu zic că a fost de la efort.
Cât despre contraindicații, pe prospect scrie că uPotent se administrează de către bărbații majori (deci peste 18 ani) și că nu se recomandă dacă există afecțiuni de inimă, tensiune sau atunci când efortul este interzis.
Tot din prospect am aflat că uPotent crește fluxul de sânge către penis, așadar va crește și tensiunea. Așa că, mergi la medic înainte de a lua uPotent doar dacă știi că ai afecțiuni precum cele deja menționate.
Ingredientele uPotent, menționate pe prospect
Așa cum scrie pe prospect, uPotent conține 30% miere polifloră ceea ce, din punctul meu de vedere este foarte bine. Știu că mierea e sănătoasă și am mai citit și că susține buna funcționare a sistemului reproducător masculin.
Apoi, în lista de ingrediente se regăsesc doar plante, fără adaosuri de arome, coloranți sau alte substanțe similare. Ai doar plante afrodisiace care susțin erecția și care te ajută să controlezi simptomele ejaculării precoce.
Aceste plante includ: Tribulus Terrestris, Ginseng roșu, Palmier pitic, Roscovă, Ginko Biloba, Melasă de roscovă, Melasă de dudă, Ghimbir, Galangal (Kaempferia galanga), Polen 3% și Jeleu regal.

Nu cred că e nevoie să intrăm în detalii despre fiecare plantă în parte. Găsești, dacă vrei, informații utile despre beneficiile plantelor însă toate au efecte bune pentru potența la bărbați. Eu apreciez că sunt doar ingrediente naturale, așadar uPotent e un supliment sigur.
Recomandările noastre
Atât Vali cât și eu recomandăm fără rețineri mierea pentru potență uPotent. Are efect rapid, nu vine cu efecte adverse și nu are contraindicații. Toate ingredientele sunt naturale și funcționează de fiecare dată. Așa cum ți-am spus, uPotent l-a ajutat pe Vali să scape de teama pe care o avea cu ejacularea precoce.
Despre alte produse pe care le poți încerca ți-am mai scris pe blog. Ai și un clasament cu cele mai bune pastile pentru potență pe care îl poți consulta oricând. Intră să afli pe ce loc se află uPotent în clasamentul nostru.