Vali a luat Tianli. A fost o vreme când era mulțumit de fiolele pentru potență, îl simțeam mult mai relaxat în timpul partidelor noastre. Apoi, mi-a zis că este dezamăgit, că ceva s-a schimbat și că produsul nu mai funcționează cum știa el. Atunci am hotărât să mă uit și eu peste prospect Tianli.
Și Vali îl citise, dar când a ajuns la ingrediente nu a căutat să vadă ce înseamnă cu adevărat. Bărbații și răbdarea lor. Oricum de asta este bine să existe comunicare în cuplu. Să fii alături de bărbatul tău atunci când trece prin anxietate sau prin clipe mai grele. Dacă vede în tine un partener chiar și atunci când performanța sexuală îi pune bețe în roate va fi capabil să depășească mult mai ușor toate dificultățile.
Mai greu pentru cei care sunt singuri. Sau care nu au curajul să discute deschis în cuplu despre asta. Nici nu vreau să mă gândesc ce e în sufletul bărbaților care duc doar ei povara disfuncțiilor erectile.
Dar, să revin la prospectul Tianli. Iată experiența noastră. Apropo de asta, înainte de toate citește și păreri Tianli sau păreri Natural Potent. Până la urmă, sunt produse similare cele două, de la același producător.
Prospect Tianli: cum am ajuns să îl consultăm
Ți-am spus, Vali s-a plâns că nu prea mai dă rezultate. Lua câte o fiolă de Tianli atunci când era mai obosit sau stresat. Nu voia să aibă probleme și în dormitor.
Doar că a mai avut și câteva reacții adverse cu Tianli. Și, atunci când și efectele s-au diminuat, am zis să ne informăm mai bine. Am citit mai multe și despre Tianli spray Ultra Power, produs pe care Vali l-a și încercat, cât și despre șervețele umede Tianli. Nu am vrut să riscăm acolo.

Însă, când vine vorba de fiole, am intrat în prospect Tianli. E firesc, pentru că mereu vreau eu, mai mult decât Vali, să știu ce substanțe intră în corpul lui.
Ingredientele Tianli conform prospect
Tianli e un produs natural pentru potența bărbaților. În prospect găsești lista ingredientelor. Iată care sunt ele și în ce concentrații:
- 21.28% Epimedium rubrum;
- 21.28% Lycium barbarum;
- 21.28% Polygonum multiflorum;
- 10.64% Hipoxis Minor;
- 10.64% Damnacanthus Lidcus;
- 10.64% Saline cistanche;
- 4.24% Eleutherocus Senticossus.
În mare parte sunt plante afrodiziace. Extractele folosite sunt în cantități destul de mici și nu o să insist pe explicarea fiecărei plante. Pe prospect este trecută denumirea în latină, cea oficială. Însă, la un simplu search pe net găsești exact ce-i cu planta respectivă.
Ce m-a îngrijorat pe mine este că fiola respectivă conține și o concentrație de zahăr alături de alcool. Da, sunt toate naturale, dar probabil ceea ce e în plus față de plante diminuează din efectele suplimentului.
Apoi, din cauza ingredientelor suplimentare apar și reacțiile adverse frecvente. Îți explic imediat de ce.
Administrarea Tianli și contraindicațiile
Tianli se ia la ceva timp înainte de sex. Dacă ne luăm după prospect, cu o oră înainte. Din ceea ce îmi zice Vali, chiar cu două ore dacă vrei efecte bune. Cam cum se întâmplă și cu Maraton Forte, spre exemplu.
Mai e recomandat să nu se prea mănânce în ziua respectivă – cam cu 4 ore înainte de administrare nu prea mai trebuie să consumi nimic. Păi, alcoolul respectiv, pe stomacul gol, chiar și într-o mică concentrație, poate da arsurile despre care se tot plângea Vali. E clar că fiecare om e diferit, însă dacă faci totul ca la carte, mai ales dacă nu ești obișnuit să bei pe stomacul gol, atunci poate să îți dea și disconfort.

Apoi, durerile de cap frecvente, imediat după administrare, pot fi determinate de faptul că ești flămând. Și nu doar că ți-e foame, dar iei și un supliment cu alcool pe stomacul gol, după care depui efort în timpul actului sexual.
În plus, contraindicațiile de pe prospect Tianli menționează că fiola nu se administrează cu alcool. Desigur că nu, având în vedere că produsul îl conține deja.
Sigur, suplimentul nu este recomandat în afecțiuni renale, atunci când există probleme cu circulația, tensiunea sau cu inima. Pentru mai multe detalii, citește și articolul nostru cu reacții adverse Tianli.
Concluziile noastre după ce am citit ce scria pe prospect Tianli
Eu l-am sfătuit pe Vali să renunțe la Tianli. Personal, fiolele acestea nu îmi inspiră prea multă încredere, mai ales după ce am citit cu atenție prospectul.
Vali îmi spune să îți recomand să citești articolele cu păreri Pops și păreri uPotent, ca alternative mai bune pentru fiolele pentru potență. La el ambele au funcționat, cel puțin asta mi-am dat și eu seama din experiențele sexuale ce le-am avut împreună.
Altfel, poți încerca orice crezi că îți ajută problema. Atâta timp cât o faci informat și doar când alegi produse naturale. Cum ți-am mai explicat pe blog, în articolele cu păreri Cialis și păreri Viagra, medicamentele sunt ceva mai periculoase și, în acel caz, ai nevoie de o rețetă de la medic.