De-a lungul vieții, am avut 4 fete care m-au prezentat părinților lor. Și știm cu toții că atunci când ea te prezintă părinților, e semn de relație de lungă durată. Dar ce fac atunci când părinții ei nu mă plac? Cum procedez să nu creez conflicte între ei? Hai să aflăm în continuare.
Țin minte că am avut situații în care părinții ei să nu mă placă, în cea de-a doua și a treia relație în care s-a ajuns la părinți. Nu am fost pe același film, pur și simplu. Probabil pentru că pe atunci aveam părul lung, o atitudine mai rebelă și un viitor incert. Și părinții vor ce-i mai bun pentru fata lor, nu-i normal așa?
În prima din cele două situații, fata avea o relație specială cu ai ei. Așa că nu m-am băgat între. Cum am gestionat situația? Elegant, zic eu. Am respins-o politicos și definitiv. M-a durut sufletul, însă cred că a fost cel mai bun lucru ce îl puteam face, și curajos de altfel. Cred că atunci am câștigat respectul părinților ei, chiar dacă nu am mai ajuns să vorbesc cu ei să aflu.
În a doua situație cu părinții ei care nu m-au plăcut, fata a încercat să-i pună la respect. A ajuns în situația în care avea de ales între mine și ei… și a zis că mă alege pe mine. Că nu au ei dreptul să-i spună cu cine iese și cu cine nu. Și am iscat un conflict, doar pentru că nu m-au plăcut părinții ei. A ieșit urât, și apoi la un an distanță de la acel moment, relația noastră se încheia… pe motiv că a recunoscut și ea că a fost doar o dragoste puternică la momentul respectiv, dar că apoi nu mai simțea nimic. Așa că am tras din cele două situații câteva concluzii.
Părinții ei nu mă plac. Cum îi împac cu alegerea iubitei
După prima experiență cu părinți care nu m-au plăcut, am vrut să nu repet greșeala asta. Și la a doua situație de genul, m-am dus cu flori pentru maică-sa, cu un vin pentru taică-su, îmbrăcat decent și aranjat. Însă, deși pe moment impresia a fost una bună… pe parcursul întâlnirii mi-am dat seama că aveam opinii… diferite. Și nu am avut cum să tac, să zic ca ei, să le dau dreptate cu anumite lucruri. Nu vreau să intru în detalii aici, dar ideea e că nu am putut să mă înțeleg cu ei. Așa că tot ce am făcut a fost să-i tolerez pentru restul serii, și atât.
Am plecat de la întâlnire cu un gust amar, fiind sigur că părinții ei nu mă plac, dar știind sigur că nici eu nu îi plac. Dar o plăceam pe fata lor. Ce era să fac? Așa că am tras de mine să împac părinții ei, la următoarele întâlniri, cu ideea că fata lor a făcut o alegere bună… când m-a ales pe mine.
Le-am zis ce știam că vor să audă. Că lucrez, că într-o bună zi o să-mi deschid propria afacere, că am deja planuri pentru asta, că am stabilitate financiară, că nu sunt bolnav de nimic, că sunt curat… bla bla bla-uri d-astea care să le ofere lor siguranța că fata lor e pe mâini bune. Și au mușcat momeala, n-au mai bătut-o la cap, și nici ea nu s-a mai certat cu ei. Ne-am înțeles și am trăit în armonie… timp de un an, până când și-a dat ea singură seama că nu eram ce trebuie pentru ea. Dar asta n-a avut nicio legătură cu faptul că părinții ei nu m-au plăcut, să fie clar!
Părinții ei nu mă plac. Cum îmi împac iubita cu situația
Atunci când nu ai cum să îi mulțumești pe părinți, poți să-ți mulțumești, în schimb, iubita. E clar că nu-i pică nici ei bine să o critice părinții pentru alegerea făcută. Însă, e rolul tău, ca bărbat, să mulțumești pe toată lumea, începând cu lumea cea mai apropiată de tine: adică ea.
Dacă ești în situația asta, discută cu partenera. Vorbiți deschis pe tema asta, aflați cauzele – de ce nu te plac părinții ei. Și încercați să „demascați” orice posibilă problemă, de mediu, cultură, educație sau mai știu eu ce, poate fi. Că n-au cum să nu te placă fără motiv, trebuie să fie ceva la mijloc, ceva ce au observat ei și poate ea, copilul lor, n-a văzut.
I-am zis atunci iubitei, ca să o împac, următoarele:
- nu trebuie să fii nevoită să alegi între mine și ei, ne ai (mereu) pe fiecare în parte,
- eu îi respect părinții mult de tot și țin la ei, cu toate că nu mă plac,
- o să îmi facă mereu plăcere să îi vizitez, chiar să stăm câteva zile la ei dacă ea își dorește,
- o să mă interesez dacă sunt bine, și chiar o să fiu și eu când ea va discuta la telefon cu ei,
- deși nu pot să le accept anumite convingeri, nu cred că asta poate fi motiv să existe discrepanțe între noi,
- nu mă deranjează dacă nu mă plac sau nu mă acceptă, însă eu îi accept pe ei,
- chiar dacă nu mă acceptă, în caz că ne vom căsători, eu îi voi vedea ca pe a doua familie,
- nu o să refuz vreodată să merg la ei, atunci când ne invită, și o să fie și ei mereu bineveniți la mine acasă.
Și îți dai seama că am mai continuat. Oricum, ideea este că am acceptat faptul că nu mă plac, și mi-am zis că e normal, nu ai cum să mulțumești pe toată lumea și nimeni nu-i perfect. În final, ce contează, doar nu o să mă însor cu ai ei, ci cu ea. Deși, până la urmă, Ela a fost cea cu care m-am însurat, nu fata din povestea asta. Dar, repet, nu a fost din cauza părinților!
