Nu mă plâng de viața sexuală a mea cu soția. De când suntem împreună, a fost cea mai activă perioadă pentru amândoi din punct de vedere sexual. Mai ales după câteva rateuri din alte relații. Ca să ne condimentăm experiențele de sub așternut, am comandat un supliment alimentar despre care scriu aici – păreri Toot Up, fiole pentru potență cu administrare orală.
Am fost oarecum sceptic la început. Pentru că am mai luat de-a lungul timpului de la farmacii, plafar și chiar supermarket fiole pentru energie, potență, concentrare, memorie și altele. Erau pe bază de ginko biloba, ghimbir, ginseng, jeleu regal și alte leacuri chinezești. Însă, m-am răzgândit când am văzut că Toot Up fiole seamănă cu Tianli fiole. Am scris aici păreri Tianli fiole pentru că folosisem în trecut, iar experiența mea a fost bunicică. Cel puțin pe partea de energie și recuperare după ejaculare, m-a ajutat.
Nici nu prea am avut reacții adverse cu Tianli, așa cum poți citi tot la noi pe blog. Așa că, am zis – hai să-l încerc. Și iată ce păreri Toot Up îți pot spune și ție. În plus, la finalul paginii vei afla dacă Toot Up se regăsește în topul nostru cu cele mai bune pastile și suplimente pentru potență pe care le-am încercat.
Păreri Toot Up – fiole pentru potență
Hai să vedem ce am simțit eu cu Toot Up fiole de potență.

La început, totul pare simplu: dai o fiolă pe gât, cu puțină apă călduță, de preferat, înainte de actul sexual cu 30-60 de minute. Poți lua și ca tratament, o fiolă pe zi, timp de 16 zile. Așadar, ai nevoie de 3 cutii de câte 7 fiole – în total 21, dintre care 16 să le iei profilactic, și 5 să le iei „la nevoie”, când vrei un întăritor. Atenție, totuși: să nu iei niciodată mai mult de o fiolă pe zi, altfel riști să ți-o ia inima razna și să devii prea agitat.
Recenzie Toot Up fiole: experiența noastră în cuplu
Notă acordată: 7 / 10
Ce putem concluziona de aici? Vom detalia în continuare.
Păreri Toot Up pentru erecție
Am luat Toot Up într-o zi de weekend, pentru că am vrut să mă bucur de efectele sale pentru mai mult timp. Așa că am luat pe la prânz, cam la o oră de la masă, cu un ceai călduț. Ela îmi tot zice că orice medicament sau supliment care este lichid, este de regulă absorbit mai bine în organism dacă se ia fie cu miere, fie cu un lichid călduț. Depinde ce ingrediente are.
Și la Toot Up, la fel ca la orice supliment la fiolă, este recomandat să iei câteva guri de apă călduță sau ceai împreună cu produsul. Chit că nu scrie nimic pe prospectul Toot Up nici despre acest mod de administrare, nici despre faptul că e recomandat să iei produsul cam la o oră de la ultima masă.
Revenind la erecție. Am avut-o, dar a fost semi. În sensul că mi s-a sculat foarte repede, însă nu am avut penisul așa tare ca la alte produse pentru potență. Chiar și Tianli fiole parcă mi-a dat un zvâc mai mare pe partea asta.
Impresii Toot Up fiole ca tratament ejaculare precoce
M-am jucat cu Ela, a fost un fel de role-play, însă fără costum. Ea făcea pe timida, se ascundea sub plapumă, eu făceam pe viteazul și voiam să o dezvelesc. Ne-am jucat noi așa vreo 20 de minute, apoi am început efectiv partida de sex. Și m-am simțit super bine, mai ales că eram și odihnit că dormisem bine cu o noapte înainte. O simțeam și pe ea că gemea din ce în ce mai tare și am zis să grăbesc viteza penetrării, ca să ajungă la orgasm.

Însă, ce să vezi? Eu am ajuns la orgasm înaintea ei. Purtam prezervativ și am continuat ca să-și dea și ea drumul. Apoi, după ce ne-am relaxat puțin, i-am zis că am ejaculat înaintea ei. Am râs amândoi. Am trecut peste, însă impresia mi-a fost clară: Toot Up nu e făcut pentru controlul ejaculării. Asta cred că e una din cele mai importante păreri Toot Up pe care le poți citi.
Toot Up și efectele sale pentru recuperarea între partide
După ejaculare, de multe ori ne mai giugiulim puțin și apoi ne apucăm de altceva. Nu mai continuăm cu a doua partidă. Acum, pentru că era prima mea fiolă de Toot Up, am rugat-o să mai stăm în pat. Și-așa era încă lumină afară. Am luat-o în brațe și cum i-am simțit fundul catifelat și rece pe penisul meu, parcă mi s-a sculat din nou. Nu am controlat asta prea ușor, dar așa am simțit. Că mi se scoală iar și Ela a început să mă maseze ușor, apoi să își maseze vaginul cu părțile mele intime.
Am continuat cu a doua partidă însă, la fel, nu mi-am putut controla ejacularea. Păreri Toot Up am desprins câteva din experiența asta:
- îți dă un boost de energie,
- te ajută cu erecție ca să o obții dar nu ca să o menții,
- te recuperezi mai ușor între partide,
- nu e bun pentru ejacularea precoce,
- are efect câteva ore de la administrare, în rest nu mai simți nimic.
Păreri Toot Up pe forumuri și online
Am căutat păreri Toot Up pe forumuri și cam acestea erau impresiile. În afară de comentariile care ziceau că a fost un produs excelent și i-au dat 5 stele fără explicații, erau și alți utilizatori care detaliau puțin experiența lor. Niciunul nu recomanda Toot Up pentru potența la bărbați, nici ca tratament ejaculare precoce.

Ca efect „la nevoie” nu este cine știe ce, iar ca efect pe termen mediu, dacă iei profilactic 16 fiole scria pe forumuri că înlătură oboseala și crește libidoul la bărbați. Cam atât.
Însă, părerea mea este că poți să ai tu libidoul până la cer, dar dacă nu-ți menții erecția și-ți dai drumul repede, atunci te vei „bucura” de partide scurte și, cu bunăvoința partenerei, dese.
Toot Up pastile – ce părere am de comprimatele pentru potență
Încep prin a spune că… wow! Am luat Toot Up pastile și sunt, într-adevăr, așa cum am citit, mai tari ca fiolele. Pe prospect zice că se ia cel mult o pastilă la 3 zile și are efect imediat, în 30 de minute. Are concentrație mare, de 700 mg, și mai zice că îți dă o stare de bine și energie care te poate ține și 3 zile.
Mi-am făcut o părere bună despre Toot Up pastile când am avut senzația despre care scriau ei, așa că nu e doar o laudă goală. Singurele „dezamăgiri”, să zic așa, e că nu a venit chiar după 30 de minute erecția aia beton de care scrie pe prospect și în reclame. Ci după aproximativ 45 de minute în cazul meu. Cu Toot Up pastile, erecția a venit, chiar dacă eram obosit și stresat. Deși, a durat ceva.
Ela s-a bucurat că am coborât să-i fac sex oral dar nu m-a lăsat să „o termin”. A început să mă masturbeze cu ambele mâini și i-a luat câteva minute bune să simtă că i se umplu palmele cu ceva tare. Cu toate astea, la partida de sex, nu am dezamăgit. M-am ridicat la înălțimea așteptărilor și a avut câteva orgasme intense.

Ejacularea a fost necontrolată, doar pe partea de erecția m-au ajutat pastilele Toot Up. A doua zi mai simțeam nevoia de a face sex și obțineam erecția mai tare ca de obicei, dar a treia zi totul a revenit la normal.
Eu de exemplu nu caut la un supliment pentru potență să aibă efect 3 zile că nu am de unde să știu că voi face sex în următoarele 3 zile. Caut să aibă efect în ziua în care îl iau. Și, de exemplu, mierea pentru potență face asta, mă ajută pe moment să am erecții tari pentru că sexul nu e planificat niciodată. Însă, noroc pe mine că de fiecare dată când am chef, Ela a mea nu zice nu.
Mă bucur că nu e genul de femeie pe care să o doară capul când vreau să facem sex.
Înlocuitor Toot Up fiole sau ce poți găsi mai bun
Hai să vedem dacă se găsește Toot Up în topul cu cele mai bune pastile potență. Acela e un clasament personal ce l-am făcut împreună cu Ela, nevastă-mea, ca să avem și noi o listă cu suplimente care au mers. Acolo mergem mereu când vrem ceva sigur, cu cât mai puține reacții adverse și cu efect rapid.
În plus, Ela fiind nutriționist, m-a ajutat să aleg produsele cu ingrediente cât mai puțin invazive, practic de-asta produsele din acel top au foarte puține efecte secundare. Aruncă o privire acolo și sigur vei găsi un înlocuitor pentru Toot Up fiole pentru potență.
Sper că te-am ajutat!