A fost o perioadă în care aveam impresia că sunt cu Vali doar pentru a avea cu cine să mă cert. Ne luam la rost din absolut orice prostie, oricât de mică și de neînsemnată ar fi fost. Am trecut prin momente dificile care ne-au pus la grea încercare relația. Însă, am reușit să trecem peste toate certurile și să înțelegem că aveam alte probleme care cereau rezolvare.
Certurile dese nu apar pur și simplu. Ele sunt, de cele mai multe ori, semne că s-au strâns ceva frustrări. Idei care nu s-au concretizat niciodată, speranțe pierdute și compromisuri care au dus la degradarea treptată a relației dintre voi.
Așadar, dacă te cerți non-stop cu el, să știi că motivele s-ar putea să fie ceva mai complicate. Și, dacă nu acționezi la timp, sunt șanse să nu vă mai puteți reveni niciodată. Eu, de exemplu, am fost la un pas de divorț cu Vali. Așa că, dacă vrei un viitor alături de el, e timpul să acționezi.
Află și de ce e bine să asculți pentru a înțelege și nu pentru a da replica.
De ce vă certați tot timpul
Așa cum ți-am spus, certurile dese ascund probleme de cuplu.
Când treci la viața la comun, totul se schimbă. Sunt necesare compromisurile și relația pe care o ai cu el e pusă la încercare.
Eu am descoperit că Vali era gelos. Și totul pornea de la gelozia lui, sentimente pe care nu le exprima. Era mereu pus pe ceartă și nu înțelegeam ce are cu mine. Îi sărea țandăra din orice lucru mărunt și se lua de mine non-stop. Eu reacționam la rândul meu nepotrivit și așa transformam orice ceartă măruntă într-o adevărată dramă care ne consuma relația.
Ce vreau să spun este că ai nevoie să găsești motivele pentru care vă certați din orice. Dacă nu faci asta, o să ajungeți să vă puneți la îndoială dragostea.
Cum îți dai seama că urmează o ceartă
Poți evita o ceartă, însă doar dacă îți dai seama că urmează să ai un conflict.
Cum știi că el este gata să te ia la rost? Păi, îl veri încordat. Nu prea vorbește cu tine și pare iritat de tot ce-i spui.
Când vezi că e distant, rece și că îți răspunde mono silabic, mai bine îl lași în pace. O să-și revină singur, dacă îi acorzi suficient de mult spațiu. Nu îl întreba ce are, nu insista să vorbești cu el. Cu siguranță o să ajungeți la o ceartă pe care o puteai evita.
Vezi cum îți dai seama dacă trăiești într-o relație toxică.
Cum să ieși dintr-o ceartă
Poate nu ți-ai dat seama la timp că el e gata, gata să izbucnească. Și te-ai trezit brusc în mijlocul unei dispute.
Te înțeleg perfect. Îți vine să te prinzi cu mâinile de cap. Pur și simplu îi răspunzi la toate acuzele și până să îți dai seama ce se întâmplă iar vă aruncați cu cuvinte grele.
Cum ieși rapid dintr-o ceartă?
Aplanezi conflictul. Știu că este greu și că orgoliul tău va avea de suferit. Dar, până la urmă, o relație înseamnă și să mai lași de la tine. Stai liniștită, gestul tău nu va trece neobservat. Se va prinde și el că încerci să termini cearta și să aduci un moment de liniște între voi. Chiar dacă nu o să-ți zică nimic, te va aprecia. Și, poate, data viitoare când vă certați va fi el cel care lasă de la el și caută împăcarea.
Musai, după o ceartă zdravănă, urmează o împăcare dulce. Fiți romantici, consumați energia în dormitor. La final o să uitați de ce erați atât de supărați.
Învață și ce vor bărbații de la o relație de lungă durată.
Când să apelezi la terapia de cuplu
Comunicarea în cuplu e foarte importantă. Da, fiți sinceri dar protejați-vă sentimentele. Lucrați cu mănuși și ai grijă să nu îl jignești sau să îi dai impresia că îl ironizezi.
Relația e locul în care vă simțiți în siguranță. În niciun caz nu este locul în care să vă simțiți judecați pentru gândurile voastre.
Atunci când comunicarea eșuează și când totul se termină cu o ceartă, poate ar fi o idee bună să apelați și la un ajutor din exterior. Sigur, pot fi prieteni buni sau oameni cu care voi vă simțiți relaxați.
Chiar și terapia de cuplu vă poate salva. Care e scopul ei?
Să vă facă să vorbiți liber despre problemele voastre. Să înțelegi de ce e el atât de rigid. Și el să priceapă de ce ești așa de pornită împotriva lui. Da, conversația vă poate apropia. Asta dacă nu s-a creat o prăpastie mult prea mare între voi.
Dar, de ce să nu încerci să repari relația? Nu uita, nimeni nu trage pentru tine sau pentru el. Voi sunteți singurii care vă puteți ajuta.