Sunt două elemente care mențin sănătoasă o relație de cuplu. Este vorba de a avea relații intime și de comunicare. Fără ele, eu, unul, mă simt neglijat în relație. Și tu probabil te-ai simți la fel. Hai să vedem dacă e pe bună dreptate starea asta sau nu.
A fi neglijat în relație pornește de la câteva aspecte pe care le poate face partenera ta, pe care le vom detalia în continuare. Scopul este să îți dai tu seama dacă ai sau nu dreptate să fii supărat. De exemplu, atunci când m-am despărțit eu de Ela, am suferit rău de tot. Mi-am dat seama că eu am greșit, că am făcut tâmpenii și am reluat discuțiile cu ea. Am ales să mă reîntorc la ea și a fost cea mai bună decizie din viața mea.
Mă simt neglijat în relație: semne că am dreptate
Dacă îți cunoști super bine partenera și sunteți împreună de mult timp, atunci e mai fezabil să simți o schimbare în comportamentul ei. Dacă te-a obișnuit într-un anumit fel, cu atenție la nevoia ta de afecțiune, și treptat atitudinea ei s-a schimbat, atunci poate fi un semn că ai dreptate. Ceva nu e în regulă și trebuie să afli.
Semnele că ești cu adevărat neglijat în relație sunt:
- nu mai e așa apropiată fizic de tine: mai puține îmbrățișări și săruturi pasionale, mai multă răceală și ignoranță. Seara dormiți spate în spate, nu te mai sărută de noapte bună și este distanță și la micul dejun. Astea sunt semne că ceva nu e în regulă și ar trebui să aveți o discuție. Citește și partenera este mai mereu distantă.
- are alte priorități: ăsta poate fi un semn nu doar că ești neglijat în relație, ci că pune mai presus de relație alte lucruri. De exemplu, petrece mai mult timp la birou, își aduce mai mult de lucru de acasă – pot fi și semne și că poate nu a găsit echilibrul dintre job și familie. Preferă să stea de vorbă cu familia ei mai mult decât cu tine sau pur și simplu are alte preocupări.
- Nu te mai ascultă: e semn că te simți neglijat în relație atunci când nu mai e așa atentă la tine. Atunci când tu vorbești, să te asculte de la distanță, să fie distrată, poate chiar să stea pe telefon. E un semn că ai dreptate dacă te simți neglijat, și ar trebui să discuți cu ea, să vezi ce are și, mai ales, ce intenții are.
- E sătulă de tine: atunci când nu mai rezonează cu ideile tale, când tu vrei să vedeți un film și ea vrea să stea la un pahar de vin, sau când tu vrei să mergeți la munte și ea vrea să stea acasă, poate fi un semn că ești neglijat în relație. Ar trebui în acest caz, din nou, să discuți cu ea la modul serios, să afli ce s-a întâmplat și de ce este așa. Poate că te-a obișnuit într-un anumit fel când ți-a acceptat toate propunerile, iar acum pur și simplu a obosit, vrea doar să se odihnească.
Mă simt neglijat în relație: semne că e doar în mintea mea
Ciudate sunt relațiile astea, uneori. Faptul că partenera te neglijează în relație nu e neapărat un semn că e nefericită cu tine. Asta pentru că după ceva timp, e normal să intervină monotonia în cuplu, respectiv obișnuința. Oamenii intră într-o zonă de confort și nu mai depun efort pentru a o obține. E ca atunci când muncești să îți iei o casă, plătești rate și te spetești pentru ele, dar apoi când ai plătit datoria și casa e în sfârșit a ta, parcă te lenevești. Nu mai muncești pentru ea.
O casă, la fel ca o relație, trebuie întreținută. Este nevoie să te implici constant – nu zic zilnic sau săptămânal, dar periodic, ca să o întreții. Mai ales dacă are grădină. Și femeia este ca o casă cu grădină. Dacă nu o uzi constant, nu cresc florile. 🙂
Bine, aici am glumit puțin, dar înțelegi ideea. Oamenii iau de bun ceea ce au. La fel și cu relațiile, nu mai sunt ca la început, la fel de afectuoși, de respectuoși unul cu celălalt. De fapt, după 10 ani de relație, de exemplu, nici nu mai se îngrijesc pe ei înșiși. Fac doar minimul necesar, se gândesc că „l-am cucerit deja, de ce să mă mai chinui cu epilatul, unghiile, părul și toate cele?”. La fel și bărbații, de-asta majoritatea dintre cei căsătoriți fac burtă după o anumită vreme. E și de la vârstă, că încetinește metabolismul, dar e și de la confort – nu mai investești suficient în tine.
De aceea e doar în mintea ta când ai impresia că ești neglijat: pentru că nevasta sau partenera s-a obișnuit cu tine, că nu ai mai venit cu ceva nou. Ești ca un fundal de la telefon pe care nu și l-a schimbat de multă vreme. A ajuns să nu îl mai vadă. Face totul mecanic. Atunci îți dai seama că, de fapt, neglijența a pornit de la tine. Și ea te iubește, te dorește, e acolo pentru tine, dar pur și simplu a obosit să-ți tot dea semnale că te iubește.
Ești neglijat dar nu e vina ta
Mai este o situație: uneori te poți simți neglijat în relație dacă ea trece printr-o perioadă mai grea. Să zicem, Doamne ferește, are mama bolnavă. Și atunci numai la fericirea ta nu are timp să se gândească. Sau, mulți bărbați au tendința să se simtă neglijați atunci când apare copilul. Mama se va implica 100% acolo, iar soțul… rămâne pe dinafară. Și aici apar uneori certuri, nevoile de afecțiune ale bărbaților care se manifestă în cele mai nepotrivite momente.
Dacă ea e implicată în altă parte, nu înseamnă că nu mai te iubește sau nu mai dorește să fie cu tine. Ce poți face în acel caz? Nu te supăra pe ea, nu te simți dat la o parte și acționează inteligent: fii alături de ea, sprijină-o, arată-i că sunteți amândoi care treceți prin asta. Și faptul că ești acolo, chiar dacă nu spui niciun cuvânt, dar o ții în brațe la momentul potrivit, va avea un impact mai mare decât o vorbă aiurea de genul „dar tu nu mă mai iubești?”.
Primești iubire dacă oferi iubire
Asta cred că e principala mea problemă cu bărbații, și am văzut chestia asta la mulți amici de-ai mei: nu oferă suficientă afecțiune partenerei lor. Dau dovadă de afecțiune la început, dar pe parcurs, parcă uită de gesturile frumoase cu care și-au cucerit iubita. Și atunci, din lipsă de surprize, escapade spontane, sărutări pătimașe, îmbrățișări strânse, ieșiri de mână prin parc, atingeri tandre indiferent de vârstă… o să se răcească relația.
În anumite cazuri, neglijența în relații duce la divorț. Dar asta e în cazurile în care nu a mai rămas nici urmă de iubire, și unul dintre parteneri e suficient de curajos încât să pună stop și să o ia de la capăt. Însă, în multe dintre cazuri, relația merge din inerție înainte, fără un scop anume. Cei doi se complac cu ideea că aici e capătul drumului și nu mai au nici răbdarea de a cuceri pe altcineva.
Așa că, dragii mei, încercați să și demonstrați partenerei că o iubiți și că nu vreți să vă despărțiți. Uneori, o discuție sinceră poate avea efectul dorit, însă nu adu în vorbă faptul că ea nu te-ar mai iubi. Asta o scoate din sărite pe o femeie, mai ales dacă ea chiar te iubește. Cântărește-ți bine cuvintele și, dacă nu le ai la tine, măcar reamintește-i că o iubești și că ești alături de ea, orice ar fi.