Fumatul scade libidoul: mit sau realitate?

În tinerețe nu am fost eu un baiat chiar exemplar, ce-i drept. Nu am fost nici răul răilor și nici vreun pămpălău. Mi-am făcut viața cum am considerat eu că e mai bine și sunt mulțumit de asta. Nu m-am anturat prin găști nepotrivite, mai ales că era fumatul la modă și nu eram fan. Nu am pus gura pe țigară niciodată și am știut eu de ce. Aparent, fumatul scade libidoul la bărbați.

Cel puțin eu asta am auzit. Cum că nu mai ești atât de înfierbântat din cauza țigărilor. Și sincer, nu mi se pare prea departe de realitate pentru că oricum ai da-o, tutunul nu îți aduce nici un beneficiu. Și asta nu o spun doar eu, ci și prietenii mei cei mai buni, fumători înrăiți. Și tocmai pentru că am posibilitatea să aflu, i-am întrebat cum stau la capitolul libido.

Cum afectează fumatul viața sexuală?

Unul dintre prieteni mi-a zis că el nu ar fi sesizat vreo diferență și că fumează destul de mult, undeva la un pachet la trei zile. La un calcul mic sunt vreo 7 țigări pe zi. Mult, din punctul meu de vedere. Și știu că sunt alții care trag de parcă mănâncă țigările, nu le fumează.

Ce e de notat este că acest prieten fumează de la 17 ani constant, iar viața sexuală a început-o la 19. Ceea ce mă face să mă gândesc că nu ar avea de unde să știe cum ar fi fost dacă nu ar fi fumat. În schimb, un alt prieten mi-a spus că el a sesizat că parcă are potența sexuală scăzută, nu mai are energie și chef de sex după o zi în care fumează mai mult de 3 țigări.

El a început viața sexuală la 21 și fumatul la 27, când a trecut printr-o cumpănă în familie. Pentru el, fumatul e o metodă de calmare a stresului și a tensiunii acumulate. Mi-a zis că odată a fumat vreo 5 țigări pentru că avusese o zi grea la muncă și era foarte stresat. Când a ajuns acasă, soția lui, prietenă cu Ela, avea chef de sex și el pur si simplu nu simțea nici un fel de dorință.

Înițial a crezut că e de la nervi, dar a mai pățit așa într-o zi din concediu cu partenera lui. Acolo ce stres să mai fie, în afară de nevastă? Glumesc. Dar adevărul e că s-a panicat puțin și a lăsat-o mai moale cu tutunul, iar acum fumează ocazional.

Fumatul și libidoul: îl scade sau nu?

Cu siguranță nu ai parte de prea mult bine de la fumat, din nici un punct de vedere. Eu nu am fumat și nu știu cum te simți, dar mulți spun că te relaxează. De asta mai toată lumea care fumează, o face din cauza stresului. Eu tot susțin că o gură de aer în natură e mult mai bună decât o țigară.

După întâmplarea prietenului meu cu nevasta lui, a stat și Ela de vorbă cu ea întâmplător despre asta. Ela a venit acasă după și mi-a zis că se bucură că nu fumăm niciunul dintre noi. Descoperisem în seara aia împreună că fumatul afectează atât libidoul femeilor, cât și al bărbaților.

Potenta masculina este mai scazuta din cauza tutunului. Erectiile sunt mai slabe si de scurta durata.

Practic, monoxidul de carbon și toate prostiile pe care le inhalezi din țigară inhibă secreția hormonilor sexuali. Iar estrogenul și testosteronul nu se ocupă numai cu instalarea libidoului, ci și cu secrețiile necesare pentru lubrifiere. În plus, și circulația este afectată, deci și erecția masculină. Iar la femei, circulația slabă te împiedică să ajungi la orgasm.

Până la urmă, fumatul este un obicei nesănătos și cu siguranță te afectează. De asta e mai bine să ai grijă de tine și să dormi bine. De ce nu, chiar să mănânci mâncare pe bază de alimente bune pentru potență și să faci exerciții pentru creșterea potenței.

Ce să faci să crești potența masculină

În primul rând, e recomandat să renunți la fumat ca să poți scăpa de toxinele acumulate și să îți reglezi nivelul hormonal. Eu nu fumez și nu aș ști să îți recomand vreo metodă, dar sunt sigur că un medic pneumolog ar putea să îți spună.

Și dacă tot ești la capitolul analize, poate treci și pe la medicul androlog să vezi cum stai cu sănătatea și în zona genitală. E chiar bine să îți faci analize de potență și analize de infertilitate că poate a ta vrea copii. Și e bine să știi că poți să fii și tată.

Eu m-am dus și am vorbit și despre cum să cresc potența și să am rezultate rapide. Și mi-a recomandat pastilele de potență, da’ stai că și aici sunt o groază. Și eu cu Ela ne-am pus pe încercat ca să vedem clar ce e bun și ce nu. Și am scris pe blog despre tot ce am încercat. Ba chiar am făcut și un clasament cu cele mai bune pastile potență ca să vezi ce merită să iei.

Articole recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *