Din câte ai văzut, eu și Vali suntem foarte deschiși unul față de altul în ceea ce privește sexualitatea noastră. Și cum vrem să experimentăm cât mai multe în dormitor, ne trebuie rezistență. Rezistență care nu se dobândește doar cu cele mai bune pastile pentru potență.
Ca femeie, nu ai probleme la capitolul rezistență. Însă, ca bărbat, treaba devine un pic mai complicată. Mai ales dacă vorbim de ejacularea precoce. Vali a încercat tratamente pentru ejaculare precoce. După ce am citit împreună păreri EjaControl și păreri ProV, am zis gata, am găsit ce aveam nevoie. Măcar una dintre ele trebuie să funcționeze.
Din păcate, nu au fost ce trebuie. Am mai căutat și am citit și păreri uPotent și am tras lozul câștigător. Amândoi. De mai multe ori.
Însă ne-am gândit că putem accelera plăcerea. Și rezistența. Ești curioasă la ce mă refer? Ei bine, mă refer la exerciții pe care le poate face Vali pentru dezvoltarea mușchilor pelvieni ca să prevină ejacularea precoce.
Sigur ai mai auzit că mușchii pelvieni se mai numesc și mușchi Kegel. Ei bine, la bărbați, e aproape magic atunci când încep să-și exerseze acești mușchi. Vali, de când a pus în aplicare exercițiile Kegel, rezistă de 3 ori mai mult în pat. Și nu pot decât să mă bucur, nu?
Dacă vrei să afli și tu mai multe despre aceste exerciții care previn ejacularea precoce ca să aveți nopți de vis, citește în continuare.
Ejacularea precoce și exercițiile pentru mușchii pelvieni
Exercițiile pentru mușchii pelvieni care previn ejacularea precoce de care-ți scriu l-au făcut pe Vali să fie as la amânarea momentului. Momentul acela pe care noi, femeile, nu-l iubim foarte tare. Mai ales dacă nu ne-am putut bucura îndeajuns de partidă.
Vali a fost sceptic la început, dar după ce i-am amintit că a testat și un alt exercițiu de respirație pentru a trata ejacularea precoce, atunci acesta de ce nu ar funcționa?
Înainte de a-ți vorbi despre exercițiile pentru mușchii pelvieni și cum a reușit Vali să le stăpânească, trebuie să înțelegi mecanismul din spate, dacă vrei să aprofundezi și mai mult. Și să știi cum să-l argumentezi pentru a-ți convinge partenerul.
În afară de această denumire, și anume Kegel, mușchii pelvieni se mai numesc și pubococcigieni. Se numesc așa pentru că sunt localizați fix în zona osului pubian, în spatele testiculelor și se întind până la anus. Mușchii pelvieni controlează gradul de excitare din timpul partidei de sex sau din timpul masturbării. Când am descoperit asta, eram: Evrika! Natura chiar a avut grijă de noi. Tot ce trebuie noi să facem e să fim atenți și să ne cunoaștem cât mai bine corpul pentru a ne putea bucura de plăceri nebănuite.
Antrenamentul mușchilor pelvieni
După ce l-am convins, Vali a găsit și un exercițiu foarte la îndemână pe care l-a aplicat imediat pentru a-i localiza mai bine. S-a oprit din urinare fix la mijloc și așa, mușchii pelvieni s-au încordat.
La început, Vali își încorda și abdomenul atunci când încerca să facă exercițiile Kegel. Însă nu e corect așa. Trebuie încordați doar ei pentru a avea efect.
Uite ce exerciții a făcut Vali. Ce e fain la ele e că se pot face oriunde și oricând. Indiferent că ai muncă de birou, pe teren sau conduci mașina.
Exercițiul 1 – Încordări rapide
Tot ce are de făcut bărbatul tău este să-și încordeze mușchii pelvieni rapid, ca și cum ar fi o bătaie de inimă, timp de o secundă. Apoi să-i relaxeze. Ca la sală, când faci cardio.
Ideea e să nu facă din prima sute de repetări, ci să înceapă cu câteva, până în 50. Important e ca exercițiul să fie făcut zilnic, altfel nu va avea niciun efect.
Exercițiul 2 – Încordări lente
Tot un exercițiu care trebuie făcut zilnic. E asemănător cu cel de mai sus, însă diferă ritmul. Dacă primul se referea la încordări de o secundă, la al doilea, mușchii pelvieni trebuie strânși câteva secunde. La început, Vali a reușit 6 secunde. Pe parcursul timpului, a ajuns și la 16-17.
Mușchii pelvieni se contractă cât mai multe secunde, apoi se eliberează. Și tot așa până intră în reflex.
Exercițiul 3 – Combinație rapid-lent
Al treilea exercițiu e o combinație între cele două. Însă Vali nu recomandă să fie făcut în afara casei. Nu neapărat că s-ar întâmpla ceva, doar că e nevoie de mai multă concentrare.
Tot ce e de făcut e combinarea celor două exerciții. Din câte am înțeles, e mai ușor să începi cu o încordare rapidă – relaxare, încordare lentă – relaxare. Fiecare face cum simte, până la urmă. Important e că exercițiile pentru mușchii pelvieni care previn ejacularea precoce sunt la îndemâna oricui și trebuie doar puse în aplicare.
Concluzii
Antrenarea mușchilor pelvieni pentru a preveni ejacularea precoce nu e o tehnică nouă. E veche de când lumea. Însă te gândești că ceva atât de facil nu poate avea efecte. Nu? Ei bine, o să fiți surprinși amândoi dacă le veți pune în aplicare.
Și, draga mea, nu uita că și tu poți face aceste exerciții pentru îmbunătățirea vieții sexuale.
Dacă vreunul dintre voi le pune în aplicare, dați de veste. Suntem mai mult decât curioși cum merg pentru voi.