De ce am ales să mă reîntorc la ea

Când te desparți e bine să fugi cât mai departe. Să o uiți, să nu o mai cauți și să-ți vezi de treabă și de viață.

O să fie ca dracu de greu. Mai ales la început. O să te gândești doar la ea și la situația în sine. O să vrei să o înjuri, să-i scrii ca să îi reproșezi o sumedenie de lucruri. Să nu faci asta. Nu o să-i arăți decât că îți pasă și că ești cam penibil și cam fraier.

Dacă vrei să treci peste despărțire, regula numărul 1 e să nu o mai cauți. Niciodată.

Eu m-am despărțit de Ela înainte de a ne căsători. Și am încălcat toate regulile de mai sus. De ce am făcut asta?

De ce m-am întors la ea                               

Când ne-am despărțit eram sigur că fac alegerea cea mai bună. Eram pornit rău să-i dau viteză.

Și am trecut prin tot ce ți-am scris deja.

Mi-a fost rău. Greață și silă de orice. Nu mâncam, nu dormeam.

Îmi venea să îi scriu și să reiau toate reproșurile. Mă durea să văd că iese în oraș, o voiam în depresie și moartă după mine.

Dar, a trecut perioada critică. Ușor, am trecut peste. Am reînceput să mănânc de foame și nu de silă. Să dorm noaptea fără să mă gândesc la relația noastră vreo 3 ore înainte să mă fure somnul.

Am cunoscut și alte fete. Am păstrat chiar legătura cu ele și după prima scăpare în dormitor.

Doar că, ceva tot nu era bine.

Încă o căutam din priviri. Simțeam că nu am făcut chiar cea mai bună alegere. Și am înțeles că fata aia chiar era potrivită pentru mine.

Ce faci când greșești?

Dacă îți dorești cu adevărat, încerci să repari. Dacă o mai fi ceva de reparat.

Așa că, am căutat-o. Am încălcat regula numărul 1.

Și a fost de acord să ne vedem.

Am vorbit despre multe. A plâns, eu m-am enervat.

Am reluat totul. Am plecat acasă amândoi nervoși și geloși.

Și tot nu am renunțat. Ne-am scris și ne-am revăzut. Am zis că rămânem prieteni și atât. Doar că ne doream reciproc. Ne-am împăcat de la sine. Nu a făcut nimeni un pas în direcția asta. S-a întâmplat pur și simplu. Atunci am știut că o să rămân cu ea. Pentru că dragostea nu-i forțată ci se întâmplă și atât.

De ce am ales să mă întorc la ea?

Pentru că voiam să fiu fericit. Și pentru că îmi păsa de ea. Plus că, am simțit că și ea mă vrea înapoi. Altfel, nu aș fi continuat. Dragoste cu forța nu se poate.

Ce sfaturi îți dau dacă ți-ai dat seama că ai făcut o prostie? Să nu-ți fie frică să încalci regulile și rațiunea. Vezi că poate nu e prea târziu. Dar, nu forța lucrurile. Dacă nu e să fie, aia e. Viața merge înainte și sigur vei găsi pe cineva cu care vei fi fericit. 

Articole recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *