Ce crezi tu vs. ce se întâmplă: la ce să te aștepți de la o căsnicie

Ai și tu rudele alea nesuferite prin neam? Pentru mine, era o mătușă mult mai în vârstă decât mama, care spunea mereu că nu e așa ușoară căsnicia. Că dacă mă mărit, nu e totul numai lapte și miere, filme de dragoste și ieșiri la restaurant. Încerca cumva să îmi deschidă ochii cu privire la așteptări de la căsnicie.

Dar nu e ca și cum aveam nevoie de asta. Știam ce presupune căsnicia. Sau cel puțin știam că dacă mă mărit nu devin prințesă la castel. Poate că mulți oameni au impresia că în cuplu, căsătoria devine un fel de strat de zahăr peste viață.

Adevărul că e lucrurile se schimbă. Apar și lucruri bune, dar și greutăți. Important e să ai un partener cu care treci prin toate cu succes. Cum îl am eu pe Vali.

Așteptări de la căsnicie: ce crezi că aduce căsătoria între voi

Doar pentru că ți-a pus inelul pe deget și ați spus „Da!”, din tot sufletul, nu înseamnă că relația se schimbă. Vi se schimbă doar statutul marital, însă sunteți aceiași oameni. Ăsta e un lucru pe care l-am discutat cu Vali după câteva luni de la nuntă.

El mi-a zis că nu se simte diferit. I-am spus că nici nu ar trebui. Suntem tot noi și relația noastră, doar că acum ne numim altfel unul pentru celălalt. Iar eu îi port numele de familie.

Dacă tu și partenerul locuiți împreună, probabil că nici nu veți sesiza diferența între viața de dinainte și cea de după nuntă. Căsătoria nu vine miraculos cu mai multă înțelepciune sau cu mai multă avere. Nici nu o să fiți non-stop în vacanțe sau călătorii. Sau nu o să aveți viața aia perfectă din reviste.

Poate tot îi găsești șosetele lângă pat dimineața, iar el găsește toate cremele tale pe etajera de la baie. Dar acum aveți verighete, puteți răsufla liniștiți. N-o să îi mai găsească alta șosetele, și nici altul cremele tale.

Căsătoria vine cu o promisiune pe care v-ați făcut-o reciproc. „La bine și la greu, până ce moartea ne va despărți”, corect?

Ce presupune căsnicia într-un cuplu

După cum spuneam, căsnicia nu vă schimbă miraculos. Dar veți vedea câteva modificări în dinamica relației. Acum sunteți, cu acte în regulă, o familie.

Vor apărea oameni din familia lui sau din a ta care o să vă întrebe frecvent când faceți copii (de parcă ei i-ar crește). Și când o să aveți copii, o să vă dea și sfaturi despre cum să-i creșteți. Și o să țină să vă spună că ce faceți oricum nu e bine.

Acum că ați unit neamurile, o să vă întâlniți des cu partea celuilalt de familie. Și nu e exclus să vă treziți cu vizite inopinate.

Așa că este treaba voastră să vă gestionați problemele cât mai bine, indiferent de unde provin ele. Discutați despre toate aspectele și încercați să vedeți cum puteți rezolva lucrurile. Sau cum e mai bine să procedați.

Discutați despre ce educație să le dați copiilor și despre când e momentul să vină barza. Pentru că tot parcursul vieții de familie este acum în mâinile voastre. De la cumpărături, la redecorări și la copii.

Mulți spun că atunci când te căsătorești, relația se strică. Pentru că apare presiunea ca lucrurile să fie bune și să nu divorțați. Și aici mulți bărbați se împotmolesc. De aia nu te cere de nevastă.

Dar doi oameni care sunt conștienți că vor să fie împreună indiferent ce se întâmplă, vor lupta pentru iubire. Relația nu trebuie să se piardă din cauza căsniciei, ci să fie consolidată prin ea.

Cum vă rezolvați așteptările și impresiile despre căsătorie

Am avut momente în căsnicie când simțeam că vorbesc cu Vali și nu ajungeam la nici un consens. Eu îi spuneam ce mă deranjează, iar el îmi spunea ce îl deranjează.

Și niciunul dintre noi nu putea să îl asculte pe celălalt, măcar puțin. Așa că am decis amândoi în momentele alea să ne luăm câteva ore libere unul de la celălalt. Să ne liniștim, să cugetăm, să vedem lucrurile și altfel.

Și ne reîntorceam la discuție mai calmi, mai înțelegători, mai blânzi. Ne-am dat timp și i-am dat timp timpului. Pentru că vrem să credem sau nu, timpul le rezolvă pe toate.

Doar că trebuie să depunem și noi efort. Așa că vă sfătuim să comunicați eficient și să nu uitați că vă iubiți!

Articole recomandate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *